Programa cursului special „Asigurarea tehnico-științifică a activității speciale de investigații” este destinată pentru formarea profesională a masteranzilor care, după absolvirea cursului postuniversitar al Academiei „Ștefan cel Mare” vor trebui să îndeplinească atribuțiile de serviciu, în limitele competenței sale și să participe la prevenirea și descoperirea infracțiunilor aplicând aptitudini teoretice și practice acumulate pe parcursul studierii acestui curs.

Scopul disciplinei cuprinde: folosirea în activitatea practică a studiilor teoretice de specialitate; realizarea spiritului respectului față de Lege prin formarea deprinderilor, în vederea neadmiterii încălcării legislației în vigoare; crearea deprinderilor de organizare a cercetării diferitelor genuri de infracțiuni și efectuarea măsurilor speciale de investigații cu aplicarea mijloacelor tehnice speciale  care necesită cunoștințe profunde și mijloace tehnice corespunzătoare.